Uniunea Europeană de Fotbal a deschis, luni, proceduri disciplinare împotriva cluburilor Lazio și Tottenham Hotspur, după partida directă din grupele Ligii Europa, disputată la 22 noiembrie 2012, la Roma, informează site-ul oficial al UEFA.
Gruparea italiană Lazio Roma este anchetată pentru presupuse scandări rasiste ale fanilor și pentru că suporterii au folosit petarde și fumigene.
Clubul englez Tottenham Hotspur este anchetat pentru incidentele create de fani la întâlnirea de la Roma.
Partida Lazio Roma – Tottenham Hotspur, scor 0-0, s-a disputat în Grupa J a Ligii Europa. Ambele formații au obținut calificarea în 16-imile de finală ale competiției.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER